Dac-ar fi să o întreb pe mama eram perfectă, de la picioarele slabe și strâmbe împodobite, inutil de altfel, cu șosete albe cu dantelă și pantofiori roșii/negri de lac, până la codițele, torturi zilnice, împletite meticulos în fiecare dimineață și terminate invariabil în funde mari, apretate, fâcute pe degetele mele tremurând nervos, de nerăbdare și zvâc.
Sunt ceva ani, deși n-aș vrea să fie așa mulți, de când îmi mânjeam obrajii cu dulceața de pe pâinea luată în fugă la joacă și totuși primăvara îmi crează și acum, același sentiment de libertate.
Ș-apoi pentru mine
zâmbetul oamenilor e o perpetuă primăvară iar „florile „ din ochii lor când mă întâmpină, este o confirmare că „ Primești ceea ce dăruiești”
Nu știu dacă am priceput prea multe în anii ăștia, din eșecuri, realizări, din târâitul la nivelul solului sau din zvâcnetul spre zborul liber
spre care am tins, dar un lucru este cert, nu am uitat nIciodată să fiu VIE .(chiar dacă uneori am fost un mort viu) Este, dacă vreți, o pledoarie
pentru zâmbet și pentru viață, așa nenorocită cum este ea. Să aruncăm măștile de pe figură, să fim naturali, neîncorsetați în limite rigide impuse sau autoimpuse, să primim tristețile și bucuriile așa cum vin, cu înțelepciunea celui care știe că, toate vin cu un
rost în viață.
ZÂMBIȚI VĂ ROG!
Dacă te regăseşti printre răndurile acestea, dacă cuvintele mele te-au făcut să-ţi reconsideri puţin valorile, dacă eşti de acord cu mine că fericirea o putem găsi şi în lucrurile mărunte sau dacă, pur şi simplu ţi-a plăcut cum am scris, lasă un semn de trecere.
RăspundețiȘtergerefoarte frumos...aveti dreptate..suntem prea nemultumiti in viata..
RăspundețiȘtergereramaneti asa cum sunteti!
E firesc să ne dorim mereu ce-i mai bun, doar că nu trebuie să facem din asta, unicul scop în viață.
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru trecere.