vineri, 25 mai 2012

CÂND FLUTURII DIN STOMAC SE TRANSFORMĂ ÎN MOLII


          

http://www.reporterntv.ro/stire/tudor-gheorghe-si-phoenix-pe-scena-folk-you-din-vama-veche

http://www.youtube.com/watch?v=dLGBf1pMylQ





           - Il cheamă Mihai.Te pup Diana și ne vedem cu toții mîine la prânz. Durerile se vindecă pe nesimțite, ne zgâlțâie, ne râvășesc și ne înfierează părți din inimă dar apoi se domolesc și habar n-avem că suntem capabili să o luăm de la capăt. Viața e un parc de distracții în care te înspăimânți și te bucuri alternativ, ești când sus când jos la fel ca într-un montagne- russe din care, după ce ai coborât odată, îți juri că nu vei mai repeta experiența, dar curajul revine iară și iară.

              S-au întâlnit într-o vreme când existența lui se ascundea într-o cameră rece, cu un pat și o lampă. Îi vorbea mândru, de acolo de„ jos” de unde se afla, iar ecoul vocii lui răzbătea pînă la sufletul ei făcându-și loc insidios în sângele ce uitase să mai clocotească.
          În ziua aceea, când a intrat in apartamentul ei, Maria a simțit că totul se va schimba. L-a prezentat prietenilor ei curioși, așteptând acceptări de o parte și de alta, însă el de emoție și vrând să prindă curaj s-a îmbătat începând să braveze . A spart un pahar cu vin, i-a aprins toate lumânările din casă pentru a atmosferă, le-a povestit despre colecția lui cu sute de piese de teatru radiofonic, despre muzică de toate genurile și din toate generațiile, despre filme bune și proaste, despre literatură și artă, evitând să spună ceva ce era legat de viața personală.Se exprima elevat duhnind a băutură și ochii albaștri îi sclipeau seducător și inteligent. Mișcări haotice îi însoțeau spusele, descriind petrecerile cu prietenii, vara, „La piraţi„ in Vama Veche iar privirile oripilate ale prietenilor ei, care îi fixau stingheriți pe amândoi, dând subtil dezaprobator din cap, erau mai mult decât edificatoare.
      Vorbea mult, râdea și vorbea iar, încercând să-și ascundă frustrarea și ea îl cerceta uimită, cu teamă și admirație pe acest bărbat fascinant care ascundea o lume întregă în interiorul lui. Povestea cu nonșalanță despre tot felul de lucruri, afișa o indiferență ostenatativă față de tot dar viața lui era un dezastru și ea a simțit. Bluza uzată îi mirosea a curat și în mâinile lui aspre a văzut mângâieri .
       S-a repezit la ea, acolo în bucătărie, și a sărutat-o sub ochii Dianei care a șters-o rapid dincolo. Gura lui avea iz de tutun și plăceri nebănuite iar picioarele i s-au muiat nepermis de mult.Atingerile lui au devenit îndrăznețe, se căutau avid și disperat și s-au iubit acolo, înghesuit și păcătos, cu prietenii ei în camera de alături stând cuminți și mâncând prăjituri.O lume nebună și nouă s-a deschis pentru Maria atunci, o lume pe care o purtase adânc în subconștient și el i-a arătat-o. Le-a spus în bucata de petrecere ce-a mai rămas, povești deocheate, bravând până la ridicol și i-a făcut să regrete că l-au cunoscut. Au plecat cu toții într-un timp, strecurându-i prietenei lor, discret la plecare, șoapte îngrijorate și priviri compătimitoare. Au coborât din casa ei , în șir indian pe scări sperând, să nu -l mai vadă niciodată. Oameni liniștiți scoși brutal din lumea lor de un bufon cu ochi frumoși și mintea alunecoasă. Doar ea golanule a înțeles , că-ți strigi durerea bahic într-un joc cabotin, doar ea a privit în ochii tăi tulburi și a știut, că dragostea cea mare pe care a pândit-o ani în șir, de la tine va veni.A început să reconstruiască un joc de puzzle cu o ușurință care o speria... descoperea cuvânt după cuvânt în tine piesele care –i lipseau.



                                                                        *

           Își rulează meticulos ciorapul fin de-a lungul piciorului. Foșnetul deși discret, îl face să întoarcă capul ușor, trăgând cu coada ochiului. Îi simte privirile tot mai lacome atunci când mișcarea se termină brusc, pe coapsă, într-o bandă de dantelă. Pantofii cu toc vin ca o prelungire firească a picioarelor. Stă în espectativă pândind ritualul ei de transformare. Se ridică și apare în fața lui, în cămășuța străvezie, umbră fantomatică în lumina lumânărilor care pâlpâie, parcă în agonie, prevestind furtuni.
      Tace și privește, doar ochii-i desenează incolor, pe trupul ei, contururi de sfere și dorinți. Nemișcat și pierdut încearcă să se amăgească cu iluzia că este încă beat, dar simte dureros și real femeia asta, atât de femeie, aici , la o întindere de mână de el. Simțurile îi sunt în alertă , se vrea stăpân pe el și nu-i convine ce simte. Se desprinde cu greu din voință, o privește în ochi, și-i spune doar:
- Hai, vino încoace...
                                                                                              *


              E trecut de 3 dimineața și stau la taifas încă. Mihai a pus o lumânare mică pe masa din bucătărie și fumează gânditor, țigară după țigară. Începe să-i povestească cu vocea lui gravă și pătrunzătoare despre locurile și lucrurile pe care le-a văzut în 20 de ani de pribegie pe mări. Îi desenează hărți pe pereți, trasee imaginare ale drumurilor pe care le-a făcut. Bea și ea din paharul de vin, de care pare că se agață ascultându-l, și îngână din când în când o aprobare mirată a spuselor lui. Fascinația începe să –i alunece lin spre dependență față de acest bărbat atât de diferit.Se încâlcește derutată în pânza pe care simte că o țese, involuntar, în jurul ei.

     Dintr-o dată, vocea lui intră într-un alt registru și rostește fraze pe care le simte smulse din mintea ei.Îi înșiră lucruri pe care le adoră, îi povestește calm episoade din viața lui, visuri îndeplinite și visuri spulberate, frustrări și neîmpliniri, divorțul recent ca și al ei, rătăciri disperate în căutarea a ceva nedefinit și atunci Maria se înfioară speriată întrebându-se, dacă nu cumva același suflet a trăit, dual , în corpurile amândorura.
           Luna s-a pierdut sfioasă-n răsărit și pescărușii și-au început ritualul de dimineață. Zgomote înfundate răzbat din apartamentele învecinate și un miros pătrunzător de cafea se insinuează prin fereastra deschisă. Pachetul lui de țigări e pe sfârșite ca și lupta amândorura împotriva oboselii.Prin fereastră acoperită cu o peliculă fină de praf, lumina estompată alunecă pe fața de masă înflorită cu galbenul florii –soarelui în fața căruia, cu ochii mijiți de nesomn, un bărbat și o femeie încearcă, timid, să-și lipească împreună, cioburile în care li s-a spart viața...

                                                                              *

          Abonatul nu poate fi contactat...” același text îl aude de câteva zile bune. Incertiutdinea o înnebunește. După vârtejul acelor zile și nopți care s-au succedat cu o nedorită repeziciune, el a plecat și de atunci nu mai știe nimic de el.Prezentul era tot ce conta, n-au făcut planuri, nici vise și oricum el era într-o stare, oarecum cronică, de tristețe. În urmă cu trei ani prietenul lui cel mai bun murise. De atunci începuse declinul, iar durerea țâșnea adesea necontrolat prin diverse forme de revoltă și abandonare.Își dăduse inconștient demisia, refugiindu-se într-o solitudine crâncenă undeva într-o rulotă la malul mării. Își găsea alinarea sporadică în băutură și scris, lăsând imaginația să-i cotropească mintea turmentată. Se întorsese de ceva timp din lumea minunată a personajelor pe care le crea, la prozaicul vieții din oraș și încercase stângaci să se reintegreze în societate. Nu reușea să-și găsească un loc de muncă chiar și sub nivelul pregătirii lui, situația materială devenise extrem de precară iar acest lucru îl măcina cumplit și îl ținea departe de orice pornire pe care ar fi avut-o. Îi spusese Mariei că-i e tare dragă dar că nu-și poate permite o relație și oricum sufletul lui e pustiit. L-a privit compătimitoare și sceptică, fiindcă nu credea că va dispărea pur și simplu după toate clipele acelea când au fost atât de aproape cu sufletul și trupul, unul de altul. Se frământă neliniștită realizând că îi este cumplit de dor de el...
                                                                                      *



       Vara s-a lăsat greu, ca o femeie frumoasă care știe că e dorită.Îi promisese încă din iarnă o experiență, nouă pentru ea, obișnuită pentru el.Au mers cu cortul în Vama Veche. L-au montat în capătul extrem, dincolo de pescărie , unde lumea-i mai puțină și liniștea mai multă.Maria își ține mândră sacul de dormit, recent cumpărat. A innebunuit-o cu povești despre răsăritul lunii și despre savoarea cafelei făcută la primus, în fața cortului. Aruncă hainele și înoată. Soarele e torid. Nisipul lipicios se prinde instantaneu de pielea udă dându-ți senzația că ai solzi. Sirenă, zâmbește un gând. Prin fața lor, două tipe pășesc ținându-se de mână.Una din ele mai larg, masculin.

     - Hai ,,la pirați" , ne coacem aici!








  La intrare, Roti dă din cap pe ritmul muzicii, cu pletele cârlionțate ca ale unei Gorgone. În colțul din dreapta, Fafu doarme încremenit pe bancă, în șezut și cineva s-a distrat punându-i o coroană mortuară de cale roșii pe cap, ca unui Isus reabilitat.   Din boxe răsună Freddy Mercury „The show must go on” Mulți se ridică în picioare cântând și ei, mobilizați de îndemn. Câte drame și tristeți or asunde rock-erii aștia sub plete, filozofează Maria. Îmbrăcată cu o rochie subțire de in, cu câteva bobițe de mărgele împodobindu-i gâtul, se uită siderată în jur. Stă ca o floricică între rock-eri, muzica îi bubuie în cap și bea uimită din berea fără alcool, șoferiță corectă. Într-un târziu, când zgomotul infernal începe să devină muzică și pentru ea, ajunge la concluzia că e destul de ok. Majoritatea se cunosc între ei, bucuria revederii fiind mult amplificată de numărul de beri băute. Pe masa de alături, printre sticlele de bere, stă o carte„Jocurile foamei„ Un semn de carte se ițește aproape de ultimele pagini . Hmm, rock, bere și cărți, o combinație surprinzătoare. 
       - Whitesnakeeeee!!! țipă Mihai și cântă cu ochii sclipind, versurile melodiei, într-o engleză perfectă.
Pe la celelalte mese, mulți fac la fel. Stai așa, iși zice Maria, ce se înâmplă în jungla asta, fiindcă totul în jur îți dă o astfel de senzație .Trage cu urechea la discuțiile din jur. Pletosul din stânga îi explică despre teza de doctorat, tipului de lângă el. Se încinge o discuție, la auzul căreia Maria rămâne mută.Cine sunt oamenii aceștia, ce valori se ascund sub jegul ostenativ? Printre beri, tutun și mirosuri necunoscute ei, se discută despre muzică, filme, literatură și se fac recomandări cu siguranța unor cunoscători.  Se uită la ceas. Au trecut deja opt ore.E puțin cam mult pentru ea care nu e obișnuită cu locul și stilul acesta de viață. Mihai s-a îmbătat rău, dar duce.Strigă bărbătește, cu pumnul încleștat țâșnind în sus „ Hai la viață!” Maria simte că e un strigăt disperat de autoîmbărbătare. Muzica e dată la maxim și boxele imense vibrează. Să nu-ți mai auzi gândurile, filozofează subit. 
   Vitto, caricaturistul bulgar, cu înfățișarea hilară de păpușă Muppets, se hlizește  spre ei și mâzgâlește ceva pe o bucată de hartie. Termină și le arată satisfacut rezultatul; ei doi în  viziunea lui artisică . 

       Și-a luat și ea, o bere cu alcool, hotărându-se să nu mai plece la Mangalia după mâncare. E prea interesant aici. În colțul din stânga, cum intri din stradă, sub boxa mare, Maria și Mihai stau pe banca strâmbă, cu un echilibru precar, între oameni care se agită, se manifestă vulcanic, trăind muzica. Viață.
 Din locul în care stau, se vede strada. Puhoiul de oameni, le tranzitează privirea care le-a devenit ușor încețoșată. Lui mai mult. Privirea îi este atrasă de Roti care scrie cu frenezie ceva pe o foaie, explicându-i ceva unui tip care dă din cap că, ori a înțeles , ori e beat criță. A doua variantă pare mai plauzibilă. Trage cu ochiul curioasă și vede demonstrații matematice mâzgâlite cu pixul. Află că Roti e matematician, creează culegeri de probleme și exerciții. Roti e din Zalău și-i zâmbește Mariei. Dacă privești dincolo de barba și părul lung, imbâcsite de apa sărată a mării, realizezi că e un bărbat frumos . Înoată zilnic, până la epuizare, departe în larg, aproape de plasele pescarilor. Oare ce gânduri îneacă Roti în valuri?


                                      *

             Luna e la capătul unui drum luminos, tăiat în mare.E ora patru dimineața și stau pe nisip, în fața cortului. A trecut și de botezul piraților, abia mai poate gândi Maria. E obosită și cam amețită. O singură bere  i-a pus capac. O stare de bine se lasă peste amândoi privind marea. În cort e bine. Frânturi de amintiri dragi îi revin în minte... Cearceaful alb, prins între scaune, adăpostind-o pe ea și sora ei...joacă de copii anticipând aventuri ce vor veni peste ani...

Fac dragoste toropiți și apoi adorm.Valurile se aud ritmic, rostogolindu-se spre țărm...
                                                                                       *
             Mângâie pereții pe care umbra lui a alunecat un anotimp și câteva ore. Se trezește în miez de noapte și scrie frenetic, scrie de parcă ar face dragoste cu el , tumultos , fără limane, ca-ntr-o cădere liberă cu brațele întinse, abandonată într-o răstignire voluntară. Își găsește refugiul în cuvinte și fluturii aceia pe care îi simțea în prezența lui, acum îi destramă sufletul ca niște molii înfometate. Știa că o să plece într-o zi fiindcă trebuia să-și înfrunte viața, să poată redeveni bărbatul care-a fost. I-a promis apoi, că o să se întoarcă în altă zi, și știe că o s-o facă fiindcă mâna ei stă deschisă în așteptarea mâinii lui. Însă acum e doar vremea plecării, a bagajelor făcute în pripă, a cuvintelor nerostite și oricum de prisos, a clipelor suspendate în timpul care a rămas pâna când o va suna din trenul, ce va aluneca  pe șinele ce-l vor purta într-un loc în care, soarele nu răsare din mare. În urma lui, rămâne un oraș cu străzi pe care va călca apăsat și dureros, strivind amintiri...
















Plec să mă plimb îmi spune,

ochii mei se agață speriați
de coatele putin tocite ale hainei
de chipul lui hotărât din geamul ușii de la intrare
strada –l privește galeș, ademenitor, drept in față
mai zăresc doar tocul ghetelor
și noroiul căzut din încrețitura tălpii
care rânjește sfidător la mine
urăsc din tot sufletul partea din spate a hainei lui
și gândul acesta enervant care se insinuează
că voi avea curând,
o cheie în plus .

                                                                                     *

                     Stă în picioare lângă fereastră, fumează și privește afară. Maria înceacă să spună ceva și el o întrerupe:
     - Nu te simți obligată să-mi vorbești! Se uită mirată și o pufnște râsul, măcar i-a tăiat-o amuzant.
    - Mai ai bere? Mai ai bereeee...? răsună în capul ei, ca un ecou, întrebarea.
E a treia deja și e doar nouă și un pic, dimineața.Au început ziua „frumos”. Desigur e și ea cam fără prea mult chef, dar ar fi preferat în locul berilor să facă dragoste sau măcar să o țină în brațe. O undă de înțelegere o cuprinde brusc.Așa sunt bărbații, își zice, noi femeile visăm prea multă tandrețe.
            Și totuși au așteptat atâta timp week-end-ul acesta. Și-au trimis mesaje zilnic, tip de două luni, au vorbit frecvent la telefon. Drumul costă mult în raport cu leafa pe care o are, ca jurist fără eperiență, la firma transporturi și nu-și poate permite cheltuieli prea mari. Offf... două luni oftează Maria. A facut scenarii în legătură cu revenirea lui și timpul pe care-l vor petrece împreună...dar el bea bere și se uită pe geam. E atât de greu să înnoade mereu firul, o dragoste cu noduri, îi vine brusc în minte o denumire... sau dragoste înnodată.Hmmm... nu sună tocmai bine.
             Berea s-a terminat și mai cere.. Spune că o să plece puțin mai devreme, să nu ajungă târziu la București. Dimineața are treabă multă la birou. Nu s-au văzut de atâta timp și el se grăbește să plece.
Închide încet ușa în urma lui privindu-l cum coboară agale pe scări . Adună sticlele într-o sacoșă și le duce la gunoi. Pe masa din bucătărie, paharul, rămas cu un deget de bere în el, stă mărturie a vizitei unui musafir.
                                                                            *

      - Alo, Ștefan, scuze că te deranjez, știi ceva de Mihai? Nu răspunde la telefon de ceva timp și ultima dată când ne-am întâlnit, părea întors pe dos.

   - Salut, păiiii... tu nu știi? Ce situație aiurea să-ți spun eu... am auzit o vorbă într-o seară la o discuție cu niște prieteni comuni, îl compătimeau pe Mihai că la vârsta lui va deveni tată. Se întrebau care o fi starea lui, știind că ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit ar fi fost un copil. Am auzit un nume, Elena parcă, că e însărcinată în cinci luni, dar credeam că e vorba de tine, deși părea puțin probabil, mă gândeam că poate ai și alt prenume .   
   - Elena este fosta lui prietenă, de care știam că se despărțise acum un an de când suntem...ăăă, am fost, împreună.
   O telenovelă proastă, reuși să îngaime Maria. Râse prostește. De parcă ar exista și altfel de telenovele...




                                                                          *

Simte că se înăbușă. Căldura acumulată în cort peste noapte, amplificată de fierbințeala soarelui nemilos încă de dimineață, face aerul irespirabil. Trage fermoarul cortului și chipul cu păr cârlionțat și decolorat de soare, apare strâmbându-se din cauze luminii puternice.
        Face cafeaua la primusul fixat în nisip, așa cum a învățat-o Mihai.O cană. Are o savoare grozavă și-i trezește nostalgii. Se ridică brusc și intră în mare.  E devreme și încă liniște, pe la corturile vecine lumea încă doarme.Pătrunde în intimitatea mării și apa o îmbrățișează blând dar rece. Se pierde în valuri, ca între faldurile unei rochii de mătase fină. Pe suprafața ei, câțiva pescăruși caută de mâncare.Maria îi privește orizontal din timp în timp, în ritmul mișcărilor brațelor. Stă pe malul mării cu picioarele lăsate în voia valurilor, care se urcă îndrăznețe pe coapse. Respiră cu nesaț aerul sărat și zâmbește.E tare bine cînd te întorci la tine...Vântul pornește un război împotriva nisipului care se ascunde în ochii oamenilor. Poate de aceea Maria își șterge ochii energic.


  Durerile se vindecă pe nesimțite, ne zgâlțâie, ne râvășesc și ne înfierează părți din inimă dar apoi se domolesc și habar n-avem că suntem capabili să o luăm de la capăt. Un capăt de gând îi fulgeră prin minte ... atunci când ai răbdare și iți dorești din tot sufletul ceva, dorințele se împlinesc. Chiar dacă bucuria nu e de la început întreagă, iar fericirea o primești fragmentată, vine un timp pentru toate și dacă ceva trebuie să se întample, se va întâmpla, chiar dacă sunt clipe când crezi deznădăjduit, că e o utopie...O să fie bine, știu, fluturii mă iubesc, sunt asemeni lor, îmi place să zbor.

           Departe în larg, linia orizontului răsare întreruptă de paragatele pescarilor, cu soarele rotund ascuns printre ele...




                                                                               REFLECȚII FINALE



               Îi privesc ochii trişti şi înainte de-a rosti vreun cuvânt ,ştiu ce vrea să-mi spună, sunt empatică ca de obicei. Fumează ţigară după ţigară şi fumul se ridică rotocoale ceţoase, amestecându-se în treacăt cu uşoara zbatere a lacrimilor pe care se străduieşte stoic să le ţină în frâu. Ţine ţigara elegant, între două degete forţând iluzia demnitătii şi nepăsării. Suntem prieteni acum, îmi spune, doar atât şi -mi aduc aminte egoist, de-o glumă cinică, citită pe undeva:,, Când fosta iubire iţi spune, rămânem prieteni, e ca şi cum ar zice, ţi-a murit pisica dar poţi să o păstrezi" Zâmbesc amar în mine fiindca mă dor toate poveştile astea perpetue căci n-a descoperit încă nimeni, secretul veşnicei iubiri. Minunea începutului, gesturi interpretate subiectiv, fluturii, miile de fluturi care se zbat roiuri multicolore în stomac, nerăbdarea şi neliniştea de dinaintea întâlnirilor, visele ca nişte curcubee, euforia şi tot cheful acela nebun de viaţă care se iscă-n noi când începem să iubim, unde se duc duc? Dragostea, puf de plopi plutind în derivă tributar anotimpului, dragostea mereu călătoare, pleacă şi vine după reguli neînţelese, haotice şi chinuitoare. Cine ne ucide fluturii din stomac?


     Citesc aiurea pe ici pe colo, sfaturi despre cum să-ţi păstrezi iubitul sau iubita, oameni care se erijează în deţinătorii armei seducţiei perfecte, propun tot felul de tertipuri şi comportamente de-al ţine prizonier în inima noastră şi a partenerului pe micul Cupidon. Mă doare să spun, dar ştiu că mai mereu cineva pierde, că dragostea nu ţine cont de voinţa nimănui, că moare şi învie asemeni pasării Phoenix şi că din nefericire sau... nu mai ştiu, cu toţii ne-o dorim ca pe un rău necesar.

9 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  2. superb!am citit-o dintr-o rasuflare.felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos..
    daca statea Vitto in Vama mai mult..

    RăspundețiȘtergere
  4. Vitto... VItoo nu a avut niciun rol în toată povestea, doar că a imortalizat la un moment dat cele două personaje pe vremea când mai erau niște fluturi.Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari! Ti-am citit povestioara, si nu aici pe net, ti am cumparat 'carticica' din Mall Maritimo C-ta. Iubirea e un strop din Dumnezeu Mirela! Iubirea adevarata ramane vesnic in suflet, doar fluturii trec, rolul lor este de-a aprinde ...si atat. Ulterior, ...in suflet iti ramane 'tatuat' chipul lui, amintirile cu el, chiar daca focul initial s-a stins. Iubind atingem perfectiunea sufleteasca, probabil de aceea suntem pusi in multe astfel de situatii. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      M-am întrebat adesea, de ce vin atâtea lucruri triste în viața mea(că pe alea bune le primim fără comentarii). De acum 3 ani, de când mi-am putut permite să-mi îndeplinesc visul,să scriu, mi-am dat seama că nimic nu a fost întâmplător, că de fapt am primit tot timpul subiecte pentru cartea care se zămislea în mine. Și poate am învățat să fiu mai înteleaptă.

      Ștergere
  6. Foarte Frumos Dna Mirela !

    RăspundețiȘtergere

Dacă te regăseşti printre răndurile acestea, dacă cuvintele mele te-au făcut să-ţi reconsideri puţin valorile, dacă eşti de acord cu mine că fericirea o putem găsi şi în lucrurile mărunte sau dacă, pur şi simplu ţi-a plăcut cum am scris, lasă un semn de trecere.