miercuri, 11 ianuarie 2017

NOSTALGII PE GER

        De Ignat e ziua mea și se obișnuiește să se taie porcul. Asta inseamnă că se poate sărbători de doua ori  fiindcă musafirii nu ai cum să-i  inviti exact pe data respectivă din cauză de animal.
 Lucrurile stăteau cam așa în acea zi  : tradiționalul animal sacrificat era pus pe mese să se răcească carnea, urmând să fie pregătite toate cele ce trebuiesc. La insistențele noastre, soacra prietenei pe care o ajutam, se retrăsese în casă să facă focul, lasându-ne pe noi, cele trei vajnice gospodine, să preparăm totul. Carnea pentru pomana porcului deja sfârâia în ceaun iar mămăliga, bolborosea și ea in legea ei.
   Pentru ca munca să se desfașoare în condiții optime în gerul de afară, bărbații au fiert țuica ca in Dobrogea, cu piper, cuișoare și multă plăcere. Ce face omul când dă de caldură, mâncare bună și o licoare fierbinte, dătătoare de veselie? Se inmoaie? Nuuuu... pune muzica și se distrează. 
   In bucataria de vară, era atat de bine. Se incălzise binisor de la focul din soba care facea oalele să salte. Geamurile se aburiseră( și nu doar ele) tocmai bine sa fim in sigurantă de ochi indiscreti. 
     Eram sigure ca mama soacră  privește din casă în curte, cu nasul lipit de geam, îngrijorata  de treaba lăsata baltă, inchipuindu-și cam ce fel de activități prestăm noi acolo neindraznind, din prea mult bun simț sau cu tresăriri de tinerețe, să vina la noi.
     Intr-un timp, într-o pauză de muzică, am auzit ceva zgomot pe afară și am scos nasul prin ușa deschisă, exact cât trebuie.  I-am mulțumit foarte politicos doamnei, fiindca a alungat câinele care dădea tărcoale meselor cu carne. Nu stiu precis daca mi-a raspuns sau ce, fiindcă am închis rapid ușa, asigurand-o ca totu-i sub control.
   La un moment dat am incins și un joc de carți , intrerupt  la scurt timp de partea feminină, fiindca băieții trișau.
     Eram la vărsta cănd responsabilitățile se buluceau spre noi, cănd zilele abia ne ajungeau să facem căte aveam de făcut, cănd ne culcam frânți, în miez de noapte, cu gânduri și planuri ce nu încetau să ne involbureze somnul.
 Am fost peste ani in vacante programate și am vizitat locuri deosebite, la petreceri pe tocuri și  rochie eleganta, cu siguranta am avut multe intamplari frumoase de-a lungul anilor de care imi amintesc vag.Dar nimic nu mi-a ramas mai viu si drag, ca acel episod petrecut împreuna cu prietenii mei dragi.
  Gerul de afară mi-a stârnit nostalgii și un gând către niște oameni, păstrați  mereu în suflet.


                                                                                    Mirela Dogaru
                                                                             Cluj- 11 ianuarie 2017

vineri, 13 mai 2016

DEOCAMDATĂ FĂRĂ TITLU DAR MAI ALES, FĂRĂ CUVINTE



        
        Nu știu dacă vârsta vine cu înțelepciune însă cu siguranță idei înțelepte îți vin când ai lăsat multe experiențe în urmă.
   Râde și în clipa următoare zâmbetul ia forma unei grimase. E ca o bomboană fondantă, roz la suprafață și închisă la culoare în interior. Gustul...probabil amar.
    Prietena mea mi-a povestit azi ceva inedit. Nu o să-i redau cu exactitate cuvintele fiindcă ar fi prea multe sughițuri.
       Motivul care a generat toată treaba a fost unul extrem de banal. Din perspectiva lui. A soțului. Mare scofală că a vizitat niște, deci niște, paturi străine. Cărările infidelității sunt atât de bătătorite încât devine frustrant să nu le calci.
   După șocul inițial, doamna a înghițit în sec, fiindcă în viață mai trebuie să înghiți și fără să bagi nimic în gură. După cum spuneam, a tras  și aer adânc în piept și i-a spus-o într-o seară  știu tot nemernicule, atât i-a spus, nemernicule, poate și nesimțit dar asta nu-și mai amintește niciunul fiindcă atmosfera era extrem de tensionată. S-a apucat apoi să pregătească cina.
   I-a preparat ceva gustos și i-a mixat și o banană cu lapte și miere.  Domnul a mâncat tot liniștit, poate oarecum crispat, dar i-a plăcut fiindcă la final a râgâit.
  La ora 23,20 doamna i-a dat o pastilă pentru digestie, l-a scărpinat puțin pe spate și    i-a spus noapte bună mergând la culcare. Au dormit bine, cel puțin ea fiindcă obosise datorită atâtor decizii înțelepte.
      Cafeaua avea caimacul dens, așa cum îi plăcea lui și domnul a savurat-o cu plăcere dimineața când s-a trezit..Dinspre aragaz venea un miros apetisant de bunătăți.  A mai trecut o zi în care a mâncat foarte bine iar clătitele au fost delicioase. Căci era weekend și se răsfățau.
       Paloarea lui însă o îngrijora foarte mult și i-a spus-o de cîteva ori în următoarele zile. Nici cu tusea înecăcioasă nu era tocmai ok, cât despre piciorul care-l durea nu era deloc de neglijat fiindcă auzise ea că în unele cazuri se ajungea la operații grele sau chiar  la amputări. El fuma mult si era expus.
     Viața decurgea într-o armonie casnică și tihnită. Își vedea fiecare de munca lui iar când se întâlneau discutau ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
 Uneori doamna își suna cîte o prietenă, mergea în dormitor și inchidea ușa. Vorbeau tot felul de nimicuri însă râdea strident și cu poftă. Se oprea un moment doar când el deschidea ușa curios pretextând diverse motive.
 Era incă frumușică și cochetă deși de ceva timp trebuia să folosească cremă pentru tenul matur. În ultimul timp nu prea avea poftă de mâncare, așa în general nu mai avea poftă de ceva, dar era bine căci talia i se subțiase . În cîteva nopți, dar nu una după alta, ea a inițiat apropieri și el a domit bine. După.
   Era sâmbătă și iar avuseseră la masă bunătăți. El a exclamat de vreo două ori uff, uff ce bine am mancat, ce viață frate. După ce a băut o cafea mică, se relaxa fumând o țigară. S-a așezat în fața lui, i-a spus să lase puțin calculatorul ( lui îi plăcea să fumeze la calculator, uneori și noaptea) și i-a spus să o asculte. Avea ochi frumoși și în ziua aceea îi reușise machiajul foarte bine, de aceea a insistat să o privească în ochi. L-a întrebat liniștită dacă i-a plăcut mâncarea ,dacă nu e balonat. Mângâierile pe burta care se cam rotunjise au fost edificatoare și n-a zis decât  mmmm.
      Nu o să mai ai nimic din toate astea, dacă nu te potolești, tot, da tot o să pierzi. Ești destul de bolnav și-o să mori singur ca un câine, uită-te la tine! El nu se putea vedea dar când i-a zis uită-te la tine, s-a văzut în ochii ei ca un cîine sfrijit.
      S-a ridicat mândră de la masă ca și cum ar fi câștigat un maraton, căci era transpirată rău și s-a dus în dormitor la televizor. Rula o reclamă pentru drujbe dar nu și-a dat seama și se uita foarte interesată.
 Dinspre bucătărie nu se auzea nici un zgomot, nici măcar râgâieli, doar fumul de țigară venea în fuioare subțiri către dormitor.
 Când el a venit agale, a imbrățișat-o și a pupat-o pe frunte a fost atât de bine și abia atunci a simțit că poate să plangă dupa ataîtea zile. Dar n-a plâns. S-a desprins încet din brațele lui și s-a dus la bucătărie să frece aragazul și să-și facă un ceai de tei. L-a frecat cu Cif și l-a șters cu cărpa uscată de vreo trei ori. Apoi s-a liniștit.
       Încă nu știe precis ce sens să dea îmbrățișării lui însă femeile știu să aștepte și dacă nu știu vor fi nevoite să învețe. Și apoi vor putea, poate, să și ierte...
                                                  Dar nu vor uita.

 Mirela Dogaru  Cluj  14 mai 2016

miercuri, 11 mai 2016

IERTARE, TANTI ERJI !




         Adevărul e că avea halatul cam scurt. Ne  dădeam coate, văzându-i  cochetăria concentrată în lungimea halatului  însă când îi măncam ciorbele, nemaipomenit de gustoase, îmi făceam,, mea culpa,, pentru gândurile malițioase.
     Tanti Erzebet, Erji pe diminutivul ei ardelenesc, era bucătăreasă în locul unde ma aflam cu ceva ani în urmă. Lucra la noi de câțiva ani buni și începuse să-l transforme pe ,,îi,, în ,,este,, supa era cioarbă, mălaiul  ardelenesc se transformase în porumb, mai rămânea să-i găsim un dobrogean, că era văduvă, și nudistă o făceam la Vama Veche.
   Vecinul de la câteva case mai încolo, văduv și el, își făcea mereu drum să-i aducă verdețuri proaspete pentru  cioarbe. Aducea doar câte puțin să poată veni  iar cât mai curând. Dar doamna Erji, căci ne-a rugat să-i zicem doamnă, că deee... era apreciată de atăția turiști,  era insensibilă la moșul care îi dădea târcoale. Rădeam  zicându-i că are poate doar doi , trei ani mai mult ca ea, însă aveam să aflăm mai târziu că,  doamna Erji,  purta în suflet,  un dor din Ardeal.   

               Cînd și-a făcut apariția, dezinvolt, grizonat, șmecher și alunecos, domnul Sandu a făcut-o să uite mămăliga neîntoarsă și tochitura la foc mare.  Având nevoie să suplimentăm personalul în bucătărie, doamna Erji a știut ea repede pe cineva, a dat un telefon transpirată toată și ne-am pomenit în două zile cu marele maestru bucătar.          
   Temperatura devenise de-a dreptul sufocantă în bucătărie, căci dragostea clocotea în bucătăreasă mai abitir ca ciorba în oale. Parcă halatul se făcuse mai scurt, părul permanent mai creț iar faianța din baie era stropită cu nuanțe de roșcat din cauză de vopsit în miez de noapte.
    Se certau ca nebunii, era un spectacol zilnic în bucătărie,  ospătarele nu ridicau ochii din bonuri ca nu cumva să-l atingă pe domnul Sandu cu vreo privire, căci riscau să nu primească comanda sau să o primească aiurea și atunci, adio bacșis.
      Asistam nedumerită la jocul de-a șoarecele și pisica, la provocările lansate de bucătarul nostru, căreia îi placea nespus să o ațâțe pe cea care îl sorbea din priviri. Am realizat, după un timp, că dragostea era unilaterală, că domnul Sandu venise  pur și simplu la mare, cu un dor de  hoinăreală  nepotolit. Era arogant, încă suplu la vârsta lui însă caracterul lui, avea aceIași subțirime ca și silueta.  
     A plecat îm plin sezon, lucru care nu m-a mirat, în urma unei altercații minore în legătura cu o mămăligă.
      Doamna Erji s-a îmbolnăvit, a făcut febră și a plâns zile în șir. Abia mai făcea mâncare,  poate doar din respect pentru noi, fiindcă altfel ar fi bolit de dor cât era ziua de lungă.
        Doamne cât m-am mirat de suferința ei, am râs, am  condamnat-o și am comentat cu prietenele la cafea. Nu înțelegeam cum la vârsta ei poate să aibă un astfel de comportament.  Ce-i mai trebuie, ce  atâta gelozie și suferință, îmi ziceam, deși știam că dragostea prostește. Avea atunci 49 de ani...
     Iartă-mă tanti Erji că n-am știut, în infatuarea puținilor ani pe care-i  aveam atunci, că dragostea trăiește-n noi pânâ târziu, chiar dacă ea devine afecțiune și  atașament, că o îmbrățișare e binevenită chiar dacă vine însoțită de dureri de spate, că inima plînge oricând dacă-i rănită, că trădările dor la fel de mult la orice vârstă, că doru-i dor indiferent de culoarea părului și că  iubirea se poate isca atunci când  ai încetat să speri, trăind agățată de trecut. 
      Și în seara asta , nu știu de ce,  mi-am adus aminte de zilele acelea și n-am putut să dorm pănă n-am scris.  Poate mi-era dor să scriu sau poate, aveam nevoie de o spovedanie.
   O floare mov pentru tine  Doamna Erji, acolo unde ești, că puțin  mov nu-i strică niciunei femei.

                                                                  
                             Mirela Dogaru
  

                                        Cluj, 11 mai 2016