luni, 21 mai 2012

ARBEIT MACHT FREI Una din dramele atâtor români, care acceptă compromisul străinătăţii din motive lesne de înţeles



Frau Odel o întâmpină cu privirea aceea albastră cu reflexii metalice zâmbind, atât cât poate ea să zâmbească.O întreabă dacă a dormit bine.Știe că o face doar să se asigure că este aptă de muncă, dar îi mulțumește de întrebare.Se ridică de la recepție și o ia hotărât spre ușa din spate . Este coafată perfect, ca în fiecare zi dealtfel .Calcă soldățește cu veșnicele ghete negre cu talpă groasă, lipsite de orice eleganță.Cămașa cu inserții lucioase stă paiață peste pantalonii negri, care atârnă cu turul lăsat prezentând o imagine dizgrațioasă.Îi spune, mai mult prin gesturi, să coboare la subsol . Se uită speriată,e apă de cațiva centimetri in subsolul inundat și neamțul de langă ea bălmăjește ceva din care ințelege un singur cuvânt ,,mop,,...O crede tămpită ce naiba, parcă n-ar știi că trebuie scoasă apă.Dă aprobator din cap și urcă să-și aducă ce-i trebuie. E ora 6,30 dimineața și abia s-a luminat de ziuă.Afară, aburii respiratiei fac loopinguri in contact cu frigul. Ia telefonul cu căștile bălăngănindu-se și-l dă pe difuzor .Începe să se audă gâjâit un cântec german.„ich liebe dich,du bist meine Sonne...„ Mai bine decât tăcere.Agață cana de cafea de-o mână și coboară cinsprezece trepte la muncă.Le-a numărat tărșăit ,una câte una „ein ,zwei,trei ,patru...”Dumnezeuleeee, să n-o iau razna, se gândește. În incăperea alăturată toarce motănește centrala, e bine și e cald.Mâinile se mișcă automat în timp ce gândurile se înalță dincolo de toată mizeria și umilința.Atât i-a mai rămas, un mănunchi de gânduri pe care le adună fir cu fir și apoi le lasă să se înalțe sus, sus ca pe niște baloane cu heliu multicolore.
Trosnetul lemnelor din centrală o duce cu gândul la o sobă de teracotă, un ceai fierbinte sau o cană cu vin fiert, toropeală, prieteni dragi...O găleată, două...„Arbeit macht frei„da, da așa trebuie să gândească, poate din dor de libertate muncesc nemții ăștia precum roboții. Se trezește zâmbind, apa s- a redus substanțial. Afară o fi răsărit soarele poate... aude niște pași. E Herr Edwin, se uită compătimitor inițial la ea dar apoi când o vede zâmbind, zâmbește la rându-i și o bate amical pe umăr cand ii spune convinsă „că merge treaba, cu muzică, o cafea, keine probleme„Grimasele românești seamănă cu zâmbetele nemțești.
Ii revine obsedant în minte, de aiurea ,,Einbahnstrasse,, stradă cu sens unic in traducere. A văzut multe indicatoare prin zona orașului vechi. Precis e soare afară se gândește iar, in curând va ieși la lumina zilei. Parcă nu se mai sfărșesc drumurile astea cu gălețile grele. Spatele o doare ingrozitor dar în sfârșit a terminat. Urcă inapoi spre bucătărie . Paisprezece,cinspr...ultima treaptă. O așteaptă mormanul de vase... restaurantul de spălat și cele șaptezeci de scaune care trebuiesc urcate și coborâte de pe mese... offf și singurătatea asta, toată ziua singură, de ce naiba n-or servi și-n cursul săpămânii prânzul, măcar ar mai vorbi cu bucătarul și ospătara. Sunt plecați de 10 ani din Maroc și știu puțină franceză și engleză, iar germană binișor. Le vorbesc pe toate trei odată, alternând cuvintele. Sâmbăta și duminica trece altfel alături de ei.


  E ora 10. Mai sunt destule ore până la sfărșitul programului.Apoi iar singură în cameră, în orașul ăsta de marionete.Și așa, măcar de-ar cunoaște pe cineva.Pereților ăstora le știe fiecare por, acolo în colț lângă geam, varul a căzut și a format, pentru cine știe să privească, un chip schimonosit, grotesc și trist.Poate o fi umbra unei femei de dinaintea ei care s-a rugat spre cerul străin, poate varul nu a căzut pur și simplu ci femeia care a locuit aici și-a scrijelit disperarea autoprotret. Agățat perfect drept pe perete, tronează un tablou mare reprezentând o slujnică cu fustele și mânecile suflecate. Nu cumva să uiți ce ești, aici, în țara lor. Dacă nu e prea obosită o să meargă la cafenea turcilor din vecini și o să-și mai potolească dorul de casă în fața calculatorului.Poate schimbă două vorbe și cu Ioana, prietena și colega ei de facultate. Ce se mai distrau în zilele bune... pe urmă a venit divorțul, Ioana a plecat definitv la soțul ei în Canada și nimic n-a mai fost la fel.
Einbahnstrasse... Einbahnstrasse ...Dumnezeule o obsedează cuvântul ăsta, măcar de-ar gândi în românește...sens unic...sens unic...toacă strident gândurile...daaaaaaa , e o singură direcție, un singur drum de urmat, trebuie să reziste altfel... din ce să trăiască, datoriile la bancă sunt imense. Stoarce cu sârg mopul, ca pe un cap hidos al unei Gorgone și vede ca pe o Fata Morgana soarele imbrățișând marea, plaja cu umbrelele ei de stuf prin geamul în afara căruia, trotuarul impecabil, stă scrobit sub pașii marionetelor elegante ...