miercuri, 23 iulie 2014

JUMĂTATEA DIN CEALALTĂ JUMĂTATE DE VIAȚĂ

                             


     Stau cu degetul în aer ezitând să apelez, cu un sentiment ciudat, de parcă ar urma să detonez un explozibil. Renunț și amân, pentru a nu știu a câta oară în ultimul an, simțind vinovăția ca o sabie a lui Damocles,  amenințându-mi liniștea greu câștigată. Egoismul a câștigat teren în acțiunile mele și n-aș zice că mi-e rău așa. Fără extreme insă.
    M-am întristat când am aflat ce s-a întâmplat, dar m-am consolat cu ideea că nu am cum să o ajut. Detest să fiu ipocrită, iar solidaritatea feminină trebuie să funcționeze obiectiv.
   Mă forțez să-mi aduc aminte câți ani au fiecare... 42-43 parcă. Jumătatea vieții. Povești de dragoste. Exaltarea tinereții sau, adesea, presiunea părinților cu binecunoscuta formula,,  e timpul să vă așezați la casa voastră,, grăbesc lucruri ce ar trebui să să se așeze lin, de la sine.    
        Râmân experiențe netrăite la timp, nostalgii și frustări care apar după o vreme când, realizează amândoi, că fiecare este jumătate din alt întreg.  Sufletul începe să tânjească și conștiința să capete fisuri, iar sentimentul că aparții altui loc devine pregnant.
   S-a întâmplat așa: ea a plecat mereu, câțiva ani buni, să muncească în străinătate. Povestea continua la fel ca altele cu trimisul banilor în țară  celui rămas, cu telefoane scurte și depărtări lungi, cu fracționarea traiului în comun, cu inevitabile reproșuri despre gestionarea banilor, cu aere de superioritate a celui care ,,face,, banii.Nu se întâmplă tot timpul la fel. Unii sunt fericiți. Poate bunăstarea obținută îi face așa și le ajunge. Lui , nu.
       Îmi amintesc că ne-am întâlnit cu ceva timp în urmă și într-o clipă de deznădăjduită nevoie de confesiune, mi-a spus gâtuit de remușcări  sau poate auzindu-și gândurile rostite,, Știi cum e să fii apreciat,, să ai aceleași idealuri, să te întorci cu drag acasă și să fii primit cu zâmbetul pe buze?  Nu am trait niciodată din plin aceste stări și sunt atâția ani de căsătorie. Dar sunt prins în angrenajul ăsta, nu vreau să fac rău, să provoc suferință, ce vor zice copii, prietenii, părinții.? Eu sunt un om bun, dar e cumplit să te împotrivești ție insuți și să negi ceea ce simți. .. Mi-am dat seama că va pleca curând la cealată.
  Numărul ei de telefon rămâne în agendă, neapelat. Revine iar gândul să-mi activez solidaritatea feminină, dar nu pot. Mă întorc la ale mele căci cui să dau dreptate? De fapt, nu are nevoie nimeni de dreptatea mea. Balanța e în mâna fiecăruia.