Vara asta n-am iubit
și nici vâlvătăi de paie nu mi
s-au aprins în inimă, deși
stau de două luni în Vama Veche, loc
predestinat pentru dragoste, se zice. Dar femeile care au trăit mulți ani doar
cu idealuri de gospodină, chiar evoluate fiind și în fază de negare
a aptitudinilor gastronomice, nu se pricep la ,,Carpe diem„
Pe acasă nu prea dau fiindcă
apartamentul mă strânge, îl vizitez doar pentru duș și spălat
haine, m-am adaptat rapid trend-ului de aici, praful și
nisipul fin mi-au încâlcit părul ca un
super strong fixativ, înfățișarea mea căpătând conturul Vămii.
Sutien nu am mai purtat de nu știu când și uneori sub rochie nu am nimic, doar vântul îmi acoperă în adieri scurte
dovada incontestabilă de Evă.
Desigur nu ai cum să dezrădăcinezi peste noapte o educație
tradițională cu
apanajul ei de prejudecăți dar nu prea îmi mai pasă de multe. Habar
n-am ce zi și ce dată e
azi, știu doar ritmul valurilor pe care le văd zilnic alergând spre țărm.
Fetița vecinilor vine fericită să-mi arate niște pietricele găurite pe care le-a găsit prin nisip.Sunt încântată , amplificându-i bucuria și-mi face cadou câteva.Îmi meșteresc un colier din sfoară și două pietricele și o rog să-mi facă o poză, fapt ce o măgulește peste măsură
Ben, pictorul, îngropat într-o cămeșoaie excentrică, trece cu statura-i mignionă prin fața mea, salutându-mă zâmbind. Îi răspund trimițându-i zâmbetul înapoi ca un bumerang. Mi-am câștigat o oarecare notorietate printre obișnuiții Vămii de când cu ,,fluturii„În jurul lui ca de obicei, gravitează două trei fete tinere, care zău dacă-mi dau seama ce fac fiindcă tipul e destul de bătrân (scuze d-le pictor pentru adevăr) și în afară de povești, vrăjeli și eventul vreun portret pe care-l pot obține, pentru gâdilarea orgoliului, nu se justifică prezența lor.De fapt dacă stau să mă gândesc dă bine să fi văzut în anturajul unui artist, poate fi o trambulină pentru cuceriri ulterioare.
Observ de
ceva timp un tip bine legat, cu părul puțin mai lung și cu o fostă alură sportivă( fiindcă berea n-a
trecut fără urme prin
aparatul lui digestiv)că trece zilnic prin zona în care
stau. Mustăcesc satisfăcută când îl zăresc trăgând ocheade scurte în direcția
mea. Oare cum ar fi? Disponibiliatea mea pentru o relație
plutește decedată(sau
o fi doar moarte clinică?) în sfere îndepărtate, însă spiritul
de aventură al săgetătoarei care sunt zvâcnește,
îmboldindu-mă să acționez. Tipul arată
bine, iar burtica aia mică se
pierde în înâlțimea
pe care o are( 1,87 am aflat ulterior). Mă
irită că întârzie să facă ceva. Cu
ani în urmă aș fi
stat cuminte în banca mea, gândindu-mă că nu-i de nasul meu, accentându-mi ca de obicei defectele,
cunoașteți desigur
atitudinea, dar acum sunt hotărâtă să-mi încerc puterile, ce naiba n-am scris degeaba pe blog
,,am dat delete la „nu pot„Trebuie să ies naibii
din letargia asta în care m-am închistat.
E ora 16 și am făcut schimb
de numere de telefon. Ha, ha, sunt tare! Pot! Nu vă
spun cum am acționat fiindcăn-are decât să se descurce fiecare cum poate. Doar un secret mic vă divulg: când îți
dorești ceva, întinde mâna și
ia sau măcar încearcă. Chiar
dacă nu iese nu-i bai, măcar
ai încercat și nu te macină
incertitudinea. Eu o detest.
Aflu că
m-am născut cu niște
ani înaintea lui. Ce dacă.Tipul pare
sigur pe el și ce să
zic parcă simt o oarecare dorință de
a-l avea mai aproape. Ș-apoi dă-o în măsa de abstinență, plus că m-am săturat să dorm singură în cort.Ieșim la o bere și vorbim
una alta căci chiar și
aici în locul acesta nonconformist, în procent de 80% nu se sare peste etape.Nu
știu de ce dar am impresia că pentru tot mai mulți
contează enorm și
în egală măsură atât etapele premergătoare cât și
actul în sine.
Ca de
obicei puțină
bere mă amorțește și e de
ajuns să-mi estompeze ca un leucoplast transparent,
crestătura făcută de Mihai.Conversația
decurge destul de poticnit, oarecum unilateral, fiindcă eu
mai mult ascult și oricum el e extrem de volubil și expansiv și
monopolizează discuția.
În scurt timp apropo-urile și gesturile devin nevoalate fiindcă credem
că amândoi vrem același și un singur lucru: Carpe Diem. Trebuia odată și odată să mă dezbar de
prejudecăți. Gata, ducă-se! Tipul mă amuză la maxim, e nonconformist, aiurit și destul de inteligent.E pasionat de Reiki, paranormal, astrologie și e un izvor nesecat de mișcare. Legat la cap cu un prosop roșu în formă de turban îmi incantează mantre și să dea naiba chiar i se potrivește fiindcă are vocea gravă și trăsături orientale. Îmi cumpără o cruciuliță din lemn, atârnată de un șnur negru, răsucit , menită să scoată demonul din mine. Râd în hohote mulțumindu-i și-i promit să o port. E tare haios, e un personaj pitoresc plin de viață, deși eu îi suspectez vivacitatea .
Se hotărăște brusc să facem grătar și se duce să cumpere tot ce trebuie. Ne adunăm mai mulți și flăcările șerpuiesc rapid întețite de vânt. Cineva scoate o sticlă de palincă și atmosfera se încinge subit. Glumele curg gâlgâit precum băutura pe gât.
Ne
ajunge într-un târziu oboseala și ne
retragem fiecare la adăpostul lui. În noaptea asta vântul
bate furios, în rafale scurte și aprige.
Vântule te iubesc. Îmi semeni. Dar acum eu n-am putere prea multă, m-am consumat în furtuni izbucnite tocmai când eram
sus, sus de tot. Stau cu ochii în tavanul cortului meu și
ascult ,,înțelepciunea tavanului”cum scria
Saramago într-o carte de-a sa. Da, are
dreptate căci după
câteva minute știam
ce am de făcut... m-am întors într-o parte ,
am închis ochii și am adormit cu imboldurile de aventură ghemuite strâns în hibernare, așteptând un alt anotimp. . N-am să fac nimic fără să simt din
tot sufletul, clipele le trăiesc așa cum vin, fără să forțez nimic.Toate la timpul lor...
Imi place cum simti despre Vama.. Ma faci sa imi fie dor de mare.
RăspundețiȘtergerema bucura tot ce scrii!!!
RăspundețiȘtergere