Visand la Vama Veche -2 mai 2010 OMUL TREBUIE SĂ SE PREGĂTEASCĂ SĂ PRIMEASCĂ CEEA CE A CERUT CHIAR ȘI ATUNCI CÂND NU ARE NICI CEL MAI MIC SEMN' (Jocul vieții și cum să-l joci - Florence Skovel Shinn )

       A ieșit pe balcon cu un ceai și o pătură să stea la aer.E o după- amiază tăcută de 2 mai când oamenii fug de penumbra apartamentelor și caută primăvara în orișice frunză, fluture, fir de iarbă. Dar soarele atinge încă timid verdele crud și norii zdrențuiți filtrează obraznic, smeritele raze de soare. Se gândește să o sune pe Ana, prietena ei din Cluj, să vadă ce mai face. Ii răspunde veselă, că e acasă, nu a plecat la Baia -Mare și răsfoiește leneș o carte pe balcon. Vorbește cu glas scăzut explicandu-i că ,,musafirul”, bărbatul pe care-l iubește, doarme. Are vocea liniștită și îi simte aerul protector și dragostea când îi vorbește despre el. I-a trimis cu ceva tip în urmă poze cu ei și nu a putut să nu remarce relaxarea ei evidentă și grija lui pentru ea. O ascultă cum vorbește cu glas șoptit și involuntar, simte un fior de invidie sau poate doar de nostalgie și regret ...Și-aș dori și ea să vorbească în șoaptă, să vegheze somnul unui bărbat pe care l-ar iubi, să-l înveleasă, să-l privească cum doarme obosit, cum se strâmbă în somn din cauza vreunui gând sau griji, să meargă pe vârfuri să se așeze lângă el, să se cuibărească în brațele lui, să-i simtă căldura și dragostea...și apoi să adoarmă lânga el cu un zâmbet senin pe față.     
           S-a răcorit simțitor afară și oamenii încep să caute iar adăpostul casei lor .Pași târșâiți se aud înfundat în liniștea înserării.Se gândește să bea un ceai fierbinte.Apa fierbe repede... e doar o cană, pe care o cuprinde rotund cu mâinile amândouă și se încălzește.
Căldura îi amintește de focul de aseară din Vama... Ani în șir a privit cu jind turiștii care veneau în casa lor, se cazau rapid și zburau spre Vama Veche. Între o alergatură și alta între etaje, bucătărie, spălat lenjerii, grădină și câte și mai câte, se lăsa uitată uneori, sus, la ultimul etaj pe balcon și privea în zare spre Vama Veche de parcă cine știe ce minunății s-ar fi petrecut acolo. Iși imagina cum ar fi să stai cu iubitul pe nisip in jurul vreunui foc, să asculți muzică veche la Stuf la Ovidiu, să bei o bere și să uiți de griji în atmosfera nonconformistă de acolo.Să te apuce ore târzii pe plajă, să faci baie in mare atunci când lumea e toropită de băutură, oboseală și dragoste . Să te iubești acvatic în întuneric, în timp ce plaja răsună de ritmurile lui Bob Marley ,,... no woman, no cry...” și să nu-l asculți... să plângi de fericire și de prea multă dragoste...
Acolo sus, cu mâna încleștată pe balustrada de fier, Maria se simțea puternică și croia temătoare aripi din șindrilă. Cobora apoi în lumea cenușie a mariajului ei și continua să existe, cenușiu, previzibil și plat. Nu credea vreodată că vreo dorință se va materializa, nu vedea cum ar putea să se întample asta...

      Și aseară a fost în Vama Veche și s-a plimbat ore în șir pe plajă, liberă în sfârșit, cu eșarfa înfășurată în jurul gâtului, în teniși, cu geanta petrecută neglijent peste umeri, simțindu-se una de-a lor... parcă coborâse dintr-un vis. A stat in jurul focului pe nisip, a băut bere, a țopăit tinerește, mai mult de frig, pe ritmurile Viței-de –vie ,,basul și cu toba mica..”și a prins-o ora 12 pe plajă... Era frig și apa mării rece, n-a făcut baie și nici iubitul nu a ținut-o în brațe, dar stând în jurul focului, cuprinzându-și zgribulită umerii cu brațele , un zâmbet întelept s-a ivit din gând...și și-a dat seama că atunci când ai răbdare și iți dorești din tot sufletul ceva, dorințele se împlinesc. Și dacă bucuria nu e de la început întreagă, iar fericirea o primești fragmentată, vine un timp pentru toate și dacă ceva trebuie să se întample, se va întâmpla, chiar dacă sunt clipe când crezi deznădăjduit că e o utopie...